toujour tandem

dimineata/ tramvai/ muzica/ auriu/ toamna. frunze. galbene/ rosii/ maro/ uscate/ cu inca un pic de viata in ele/ mormane/ vartejuri/ vant. Un gand (chiar vechi, chiar nu al meu, al nu stiu cui, poate l-am citit, poate a calatorit prin marea de idei spre mine): noi, poate, suntem frunze. in copacul fiintei. din primavara, prin vara, in toamna - de la inceput pana la final - frunze. si apoi suntem iarna, dar tot acolo, in copac, in viata neinceputa inca, cocon mic de seva . asteptand. nestiind ca suntem noi.  daca suntem frunze, azi am vazut cum e cand murim. ne leganam in vant, unii langa altii, in vartejuri uscate - dar atat de frumoase.  doar o iluzie: ca acolo ne rotim noi. noi am ramas prinsi in copacul fiintei, asteptand sa ne (re)nastem.  la primavara.

de moarte. Uneori, tocmai in momentul in care viata curge prin toate, ma sperii ca as putea muri. Si nu as mai vedea niciodata cerul, copacii, animalele. Si nu i-as mai vedea pe cei pe care ii iubesc. Pana in miezul sinelui meu, moartea este nefireasca, ma ologeste, ma destructuralizeaza. Inca nu pot vedea firescul din ea, ciclul sau urmatorul pas. Chiar daca vreau. Durerea de a nu mai fii este orbitoare...

Traim in reprize. In mici pauze ale amneziilor zilnice. Ziua noastra se va numi "amneziua". Pentru ca stam intre acesti pereti goi, indiferent de cromatica lor: albi, verzi, albastri, si uitam ca afara aceste culori pot fi gasite in nori, frunze, cer si mare. Ajungem sa credem ca peretii sunt peisajul nostru “urban” - asa cum spuneai tu, urbanul ne bantuie limbajul si devine o obsesie moderna. Ne place sa credem ca suntem “cool” atunci cand iesim in praful de afara, in snobismul din mall, la filmul de vineri vazut din scaune plusate si pline de sudoare. Ajungem sa tanjim dupa seara – ca vampirii, ne hranim matzele si socializam cand soarele deja lasa o pata rosie spre vest – sau weekend, o pacaleala – cred ca sambata si duminica au fost alese special ca zile de weekend pentru ca sunt mai scurte :) De fapt ne macinam cu probleme care nu sunt ale noastre. Le facem ale noastre pentru ca nu stim sa mai traim fara probleme. Ni se pare plictisitor sa stam sa ne lafaim zile int

Azi, sapte in an de sarpe, tandem devine toujour :)

nu mai este o evidenta ci este un ar fi fost. azi ar fi fost ziua tatei, 63 de ani, o varsta ce de fapt nu mai exista...pana si liliacul este azi greu de lacrimile norilor.

acum 6 ani, la ora asta, inca nu stiam ca vom ajunge sa fim noi. si nici bunul si nici raul nu erau prezenti in ecuatie. si nici lucrurile si intamplarile. si nici zambetele si nici lacrimile. in definitiv suntem completi asa. cum suntem. si chiar si haosul naste echilibru. daca stii sa il organizezi. si chiar si echilibrul naste haos. daca dureaza prea mult. pare ciudat dar nimic nu e static. nici noi. important este sa ajungem mereu in clipa de acum 6 ani, ora 19.45, cand ne-am cunoscut. zambind un pic timid - tu - si eu larg. in roz maro si kaki bej. la multi ani fericiti!