toujour tandem

este aproape craciun. este aproape momentul in care ar trebui sa simtim. imi aduc aminte acele momente de inaltare pe care le traiam cand eram copil. acum e doar bucuria de a fi langa familia mea, fericirea de a-i vedea pe ei fericiti macar pentru o clipa. cred ca sunt putin anapoda: de obicei copii simt sarbatoarea mai mercantil, mai aproape de real. iar atunci cand cresti ar trebui sa te apropii de alte simboluri, mai profunde. la mine a functionat invers: atunci eram o exaltata, acum sunt doar un om mare prea normal, pentru care craciunul inseamna familie, cozonac, verde brad, liniste, dar fara nimic mistic - sau.... speranta mea ramane ca si linistea de craciun are acel ceva mistic. si impachetatul cadourilor. si mirosul de cozonac. si, mai ales, familia mea...

ieri l-am gasit. cand l-am vazut, amandoi am stiut ca e el. sentimentul asta de "iata-l" este asemanator unei revelatii si, din fericire, este o simtire ce vine inca din copilarie. un lucru pastrat din multe alte lucruri frumoase ce s-au estompat in timp. bradutz e acasa si e minunat, i-am cantat ca atunci cand eram mica. bine ai venit:)

timpul care imi sta in cale, mai e putin, pot sa miros aglomeratia dar si zilele de loisir ce ma asteapta sarbatori fericite:)

sa intru in ritmul sarbatorilor, sa aud colinde, sa ma bucur de nuci si de zapada, sa ii aruncam pe sasha si deizi in omat si sa radem de incercarea lor de a intra din nou in casa (nu sunt sadica dar sunt atat de haiosi ca nu ma pot opri sa ma gandesc la asta), sa punem luminitze rosii la geam, in casa sa miroasa a cozonac, in ochi sa avem mult drag, in palma sa tinem globuri, in mine sa fie fericire. dar sunt inca aici, incarcerata, cu un monitor stupid in fata, cu dor de libertate. poate maine...