ma uit pe geam si le vad pe ele, gutuile, pufoase si mici inca, ma gandesc la mirosul lor de mai tarziu, inca nu si-au capatat pe deplin personalitatea. e ca un miracol, al doilea an consecutiv in care gutuiul geme de greutatea micilor flori devenite fructe. pesemne asta se trage de la gutuia de sub pamant, e ca o vraja. in acelasi timp ma gandesc la omizi si fluturi si la ce sarac este eterul acum, de cand omoram fara discernamant toate fiintele - nu ai vazut ce rari sunt fluturii alburii si albastrii de care era plina copilaria noastra? cu toate astea sunt intr-o vacanta parca fara rost, ca nicio vacanta pana acum - in continuare cred in acea lege de consolare conform careia ce incepe prost se termina bine. din nefericire m-am reapucat de fumat.