toujour tandem

nu-i asa ca toti suntem addicted? adica nu numai eu sufar de dependenta, fiecare isi are punctul sau slab. the spot, locul care atunci cand iti este alintat iti face celule sa explodeze exaltate pana simti ca innebunesti de placere (sa nu te gandeste la obscenitati acum) sau, mai rau, atunci cand iti este scuipat, vatamat, luat in deradere de ceilalti, se chirceste, se contorsioneaza, pana simti durerea ca un scurt circuit ce-ti vatama sufletul? i am addicted. tu esti?

deja disputa dintre sustinatorii acestei sarbatori si cei care o neaga ma plictiseste indeajuns de mult incat nici nu ma mai gandesc la argumente pro sau contra. insa o sa va spun de ce prefer sa gandesc frumos despre aceasta zi: pentru ca este un pretext de a ne simti bine si de a spune "da" ceiluilalt. de ce sa nu gasim motive sa ne bucuram unii de altii? de ce sa nu zambim un pic in griul zilnic? de ce ne e atat de greu sa ii spunem celui de langa noi ca...inseamna! prefer sa ma aliniez unei traditii importate, de 2 bani, numai pentru a ma veseli inca 1 zi dintr-un an! ok, sunt o siropoasa :)) dar promit sa nu cumpar pernutze de plush in forma de inima. si iata ca m-am gandit si la argumentele la care nu ma gandeam la inceput si vi le-am spus si voua

m-a sunat carmen - pleaca acum spre noi. e sambata, ora 21:24 - e bine, am chef sa joc un rentz pana vine andrei - lucreaza acum. este un pic cam prea personal ce scriu, ce descriu, adik my lazyness in a saturday evening dar...la naiba! e blogul meu si fac ce vreau. ma uitam pe ce am scris acum ceva timp, nu pe blog, ci intr-unul din mailurile mele catre andrei. poate o sa postez acel mail, cred ca am ajuns sa cunosc un pic din modul meu, al tau, de a fiintza: obisnuinta de a trage aer in plamani cu adevarat doar in weekend. si uneori nici macar atunci - pentru ca uitam cum e sa te decuplezi cu adevarat. treaba este ca am avut o saptamana mai cacacioasa - cred ca am prizat putina depresie pe nara dreapta. acum inca imi circula prin sange. cate-un neuron mai salta vesel uneori, semn ca anticorpii mei de fericire incep sa se regrupeze. imi spunea un client sa fiu vesela ca nu e vina mea - planetele s-au aliniat ciudat, au fost niste eclipse, niste explozii in universul asta atat de infin

cateva. care ne plac.

ca traim intr-un loc in care protejarea resurselor naturale este un soi de gogoritza momentului - asta nu trebuie sa va mai spun. iata ca intr-o zi, la o inregistrare, una dintre actrite a spus excitata: trebuie sa intrati in programul copacul de hartie. vom salva planeta si copaceii vor fosgai iarasi veseli in vantul usurel al verii.huh, cand am auzit de abia asteptam sa ajung la birou si sa le imparatasesc tuturor revelatia. Wow, la cata hartie aruncam o sa avem propria noastra padure. in fine, am dat veste-n tara, am organizat sacii, lumea s-a bucurat (sper). dar ia copacul de hartie de unde nu-i! am dat telefon mail mail din nou telefon mail. nimic. copacul murise. era ofilit, zdrobit, nu facea fata si nici nu vroia sa recunoasca asta. intr-un final am primit un mail - pentru programare. dupa vreo 2 saptamani. apoi iarasi nimic. phiu, luni trebuie sa arunc hartia. si iata-ne in acelasi loc. e clar, in tara asta orice initiativa moare, orice copac are viata scurta si frunze pline de