toujour tandem

nu mai este o evidenta ci este un ar fi fost. azi ar fi fost ziua tatei, 63 de ani, o varsta ce de fapt nu mai exista...pana si liliacul este azi greu de lacrimile norilor.

acum 6 ani, la ora asta, inca nu stiam ca vom ajunge sa fim noi. si nici bunul si nici raul nu erau prezenti in ecuatie. si nici lucrurile si intamplarile. si nici zambetele si nici lacrimile. in definitiv suntem completi asa. cum suntem. si chiar si haosul naste echilibru. daca stii sa il organizezi. si chiar si echilibrul naste haos. daca dureaza prea mult. pare ciudat dar nimic nu e static. nici noi. important este sa ajungem mereu in clipa de acum 6 ani, ora 19.45, cand ne-am cunoscut. zambind un pic timid - tu - si eu larg. in roz maro si kaki bej. la multi ani fericiti!

este luna inceputului bun si frumos. luna miracol - cand totul se trezeste la viata, cand soarele este mai mereu acolo sus, fara a-si mai purta voalul de nori gri. Cand - chiar daca e rece - poti intui deja primavara si vara. cand ne-am cunoscut...

de dimineata, iesind din metrou, oamenii se pierdeau in abur... si va veni dezghetul, tot acest peisaj hibernal se va topi in lacuri...apa, acum, formeaza munti in jurul nostru...si aburi de ceata, atunci cand se incalzeste!

am incredere in acasa. in tot ce inseamna asta - acum, mereu. exista un singur acasa si mi-as dori sa fie din nou cu totul al meu...

ce enorma diferenta intre furtuna de vara si cea de iarna. vara - acea minunata electrizare a lumii, descarcarea cu tunet si tumult, cerul in mii de culori intunecate (si pozele pe care le-am facut norilor, ploaia ce picura in noi, peste noi) iarna - doar alb si gri, frig - furtuna este doar viscol, ingheata, devine rece si iti raneste ochii... asteptand vara, primavara...

...cu soare:)

cautam sa ne explicam fiecare lucru prin prisma experientei noastre anterioare, prin prisma trairilor si chiar a luciditatii de care dispunem. uneori, nu este deajuns. niciun resort ce altadata a fost activat, ce ne-a salvat din necunoastere, nu reuseste sa ne ofere ceea ce dorim. nu putem gasi un raspuns multumitor la angoasele noastre, suntem suspendati intre siruri infinite de intrebari. si atunci se petrece...atunci singurul lucru posibil este sa crezi. leap of faith...un salt calitativ ce scurtcircuiteaza tot ce credeai ca stii...

imi aduc aminte de un sat in amurg, de porti sculptate, de cainii latrand isteric pe un drum, de apa ce cadea in micuta cascada, de zilele toride dar minunate, de picnicul de la marginea drumului - cu ness, salam de sibiu si ardei. de vantul de pe plaja mica si de acel somn perfect de pe dealul din vama - aceleasi mii de stele si frigul cel intens. si de senzatia de "la locul lui", totul era imuabil, etern. ..

singurul moment de nemiscare a valurilor este inghetarea. chiar si atunci, in larg, tumultul este mereu prezent. imi imaginez cum ar fi sa ating valul in nemiscare - si umbra lui proiectata pe faleza...

cuvintele, alaturare de sunete...sunete care pot rani sau care pot vindeca. o litera langa alta iti ofera abisul sau inaltul. cum putem face astfel incat sunetele pe care le alaturam in noi si in afara noastra sa formeze o lume noua si pura, o lume a soarelui si bunavointei?

http://youtu.be/EIPw7spGHD4

este un fenomen unic, de mijloc, firesc, dar aproape intangibil atunci cand derapezi...

zapada ce iti scartie sub talpi, noaptea, este atat de straina, atat de eterica, de parca ar veni dintr-o alta lume.

in mijlocul viforului si a imparatiei ghetii, uneori, poate aparea o raza de soare:)

intr-o lume rece, alba si autista. fara inceput si fara sfarsit. si, mai ales, fara rost.

- drumul ascendent catre soare. azi de dimineata, orbitor, soarele mi-a ranit corneea, brusc. urcand scarile de la metrou. apoi, usor, preumblandu-ma prin el, am uitat de rana, m-am dezmortit usor. am zambit. din nou.

(ca in fratii grimm:)

s-a intamplat vara trecuta, intr-unul din drumuri. statea sub o umbrela, aproape de intrarea unei manastiri. avea 7 gramajoare de mere. mici, verzi-acrisoare. cu vinisoare rosietice si pe ici-colo, cu gauri de viermi. merele si livada erau acum viata lui. iar viata lui, inconjurata de munti, iarba si vaci, era...liniste.

sau o lume artificiala care s-a transformat intr-o lume naturala. sunt 2 ganduri ce s-au impletit prin mine ieri si azi. uitandu-ma la pestii dintr-un acvariu.

staza. atunci cand totul ramane imobil, culoarea tuturor lucurilor este albastrul violaceu. ma uit acum la o pagina de calendar cu 2 branduse movuliu albastre, cu un pistil incandescent, portocaliu ca de soare (ca o bomboana cubaneza) - e clar ca din pistil se naste primavara...

niste aforisme...

e 15 ianuarie iar viata poate fi felurita. poate fi orice. pentru ca e viata si pentru ca nu trebuie sa se justifice in fata noastra. uneori, nu noi o traim pe ea, ci ea ne traieste pe noi. sunt intr-un mototol de vata iar totul este estompat. vata este buna, ne cocoloseste si ne tine de cald. vata estompeaza sunetul si raul. vata si viata nu sunt acelasi lucru, chiar daca le desparte doar un I...

asta se intampla, zic ei, atunci cand se reaseaza placile. 37 de cutremure de pamant. si alte sute si mii de cutremure in noi....

a fost un an foarte bun sau a fost un an foarte rau? a fost un an gol? nu, probabil ca a fost un an al linistii. de aceea poate parea gol. uneori linistea are aparenta aceasta. dar linistea e buna, linistea face lucrurile sa creasca...

http://www.youtube.com/watch?v=WIVh8Mu1a4Q