toujour tandem

este aproape craciun. este aproape momentul in care ar trebui sa simtim. imi aduc aminte acele momente de inaltare pe care le traiam cand eram copil. acum e doar bucuria de a fi langa familia mea, fericirea de a-i vedea pe ei fericiti macar pentru o clipa. cred ca sunt putin anapoda: de obicei copii simt sarbatoarea mai mercantil, mai aproape de real. iar atunci cand cresti ar trebui sa te apropii de alte simboluri, mai profunde. la mine a functionat invers: atunci eram o exaltata, acum sunt doar un om mare prea normal, pentru care craciunul inseamna familie, cozonac, verde brad, liniste, dar fara nimic mistic - sau.... speranta mea ramane ca si linistea de craciun are acel ceva mistic. si impachetatul cadourilor. si mirosul de cozonac. si, mai ales, familia mea...

ieri l-am gasit. cand l-am vazut, amandoi am stiut ca e el. sentimentul asta de "iata-l" este asemanator unei revelatii si, din fericire, este o simtire ce vine inca din copilarie. un lucru pastrat din multe alte lucruri frumoase ce s-au estompat in timp. bradutz e acasa si e minunat, i-am cantat ca atunci cand eram mica. bine ai venit:)

timpul care imi sta in cale, mai e putin, pot sa miros aglomeratia dar si zilele de loisir ce ma asteapta sarbatori fericite:)

sa intru in ritmul sarbatorilor, sa aud colinde, sa ma bucur de nuci si de zapada, sa ii aruncam pe sasha si deizi in omat si sa radem de incercarea lor de a intra din nou in casa (nu sunt sadica dar sunt atat de haiosi ca nu ma pot opri sa ma gandesc la asta), sa punem luminitze rosii la geam, in casa sa miroasa a cozonac, in ochi sa avem mult drag, in palma sa tinem globuri, in mine sa fie fericire. dar sunt inca aici, incarcerata, cu un monitor stupid in fata, cu dor de libertate. poate maine...

orice am crede noi despre noi insine - oamenii ca specie - cateva lucruri sunt pretty obvious: inainte de a fi homo sapiens trebuie sa fim homo ludens. apoi sunt homo musicale sau cum s-o numi el, acest lucru din noi care rezoneaza atat de bine in sunete armonice sau dizarmonice. este acea parte a fiintei nostre care vibreaza odata cu basul din boxa. sau cum poate fi explicata posibilitatea ca muzica sa iti schimbe starea, spiritul? sau cum poti gandi altfel cand asculti anumite lucruri? sau cum poti sa te opresti la o singura muzica, fara sa mai descoperi si altceva? uneori sunt homo musicale, alteori uit de mine...

cum poate exista ceva mai dur si mai indepartat decat un soare rece?

azi am mai trait un gand - vechi si ultravehiculat si arhiexplicat si deja futil si demonetizat: suntem fragili. si totusi nu pot sa nu compar oamenii cu sobolanii. banuiesc ca am rezista oricarui lucru grav, pur si simplu ne-am adapta. cred ca suntem construiti din fragmente de posibilitati, din demersurile anterioare prin care ne-am adaptat unei situatii limita.